Alegerile din Germania: Schäuble, temutul ministru de finanțe și-ar putea pierde locul în guvern ceea ce ar fi un cutremur pentru zona euro

 Alegerile din Germania: Schäuble, temutul ministru de finanțe și-ar putea pierde locul în guvern ceea ce ar fi un cutremur pentru zona euro
Publicat: 25/09/2017, 21:13

Undele seismice se simt deja în Europa, pe piețele financiare. U­nele dintre efecte vor fi de durată. Euro s-a de­preciat ieri, prima zi de după alegeri, iar marile burse europene au înregistrat evoluții mixte, în condițiile în care creștin-democrații conservatori ai can­ce­larului Angela Merkel au obținut cel mai slab rezultat din 1949 încoace, iar sprijinul pentru extrema dreaptă a crescut. Merkel și-a câștigat cel de-al patrulea mandat, dar va trebui să intre în negocieri dure pentru formarea unei noi coaliții de guvernare. Va trebui să trea­că peste obstacole mai mari ca niciodată.

Social-democrații, foștii parteneri de guvernare ai conservatorilor, aproa­pe că au făcut implozie și au ales să intre în opoziție pentru a-și linge rănile în loc să riște să intre într-o nouă „mare coaliție” cu Merkel, după cum scrie revista Politico. În același timp, Merkel va avea de înfruntat un parlament mai fragmentat. Democrații Liberi au intrat în parlament, cu rezultate peste așteptări, după patru ani de stat pe tușă. Tot cu o evoluție peste așteptări a intrat în parlament, pentru prima dată, Alternativa pentru Germania (AfD) -este pentru prima dată în ultima jumătate de secol când o formațiune de extremă dreapta primește de la populație locuri în Bundestag. AfD s-a plasat pe locul trei în funcție de preferințele alegătorilor, după con­servatori și sociali-democrați. Partidul de stânga radicală Die Linke ocupă locul cinci în funcție de voturi. Cu un astfel de mix politic, Merkel va prefera probabil o alinață exotică cu Democrații Liberi (loc 4) și cu Verzii (6). Aceasta ar putea însemna că ministrul de finanțe Wolfgang Schäuble, unul dintre cei mai influenți politicieni din UE și un apărător îndârjit al austerității, și-ar putea pierde poziția. În politica germană obiceiul este ca principalul partid din coaliția de guvernare să aleagă cancelarul, iar al doilea grup ca mărime să aleagă ur­mă­toarea poziție, scrie CNBC. Schäuble este un personaj urât mai ales în Grecia deoarece a avut un rol important în pro­gramele de bailout cu condiții extrem de dure pentru această țară doborâtă de criză. Schäuble este considerat co­can­celarul lui Merkel datorită influenței pe care o are în guvern.

CONTINUAREA, PE ZIARUL FINANCIAR

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
"Măcelarul din Teheran a murit! Drag popor al Iranului, bucură-te!". Cine sunt iranienii fericiți că...
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar...
Unde s-a refugiat și ce s-a ales de Maria, femeia de care a divorțat Mihai...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
VIDEO „Vezi că te bat”. Miron Cozma s-a îmbrâncit cu liderul Asociației Victimelor Mineriadelor, după...
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Cum a aflat Monica Tatoiu că are CANCER! „Pierd un litru de sânge la trei...
Meseria cu salarii ca-n IT de care românii se feresc. Antreprenorii caută cu disperare angajați:...
Breaking news despre Florin Piersic!
Care este singurul tip de carne complet interzis în România! Ce pățești dacă mănâci așa...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Când intri pe autostradă, dai semnal STÂNGA sau DREAPTA? Ce semnale luminoase sunt impuse de...
Moscova anunţă exerciţii nucleare non-strategice la ordinul lui Vladimir Putin. Dmitri Peskov: ,,Va fi executat...
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
Ungaria, sprijin total PENTRU ROMÂNIA. Decizia total neașteptată a fost luată DIRECT la Budapesta
Un celebru cuplu din România se iubea pe furiș. El își înșela partenera
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai...
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Ei sunt cei trei tineri care au murit în cumplitul accident din Iași. George și...
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este...
(P) Ceasuri Swatch inspirate de opere de artă
×